Regulile pentru AI se scriu oricum. Să le scriem cu elevii
Ghid practic pentru profesori din învățământul preuniversitar
Inteligența artificială a intrat în școală înaintea regulamentelor. O folosim pentru lecții, elevii o folosesc pentru teme, iar directorii sunt puși să rezolve conflicte pentru care nu există încă o regulă comună. Vestea bună e că nu avem nevoie de o strategie națională ca să începem. Avem nevoie de câteva măsuri simple, gândite împreună cu colegii, cu elevii și cu părinții.
Patru scene din școlile noastre
Într-o clasă, profesorul le permite elevilor să folosească un chatbot pentru a-și organiza ideile. În clasa de alături, aceeași utilizare este considerată copiat.
Un elev predă un referat impecabil, dar nu poate explica două dintre ideile scrise în el.
Un altul introduce într-o aplicație numele și rezultatele colegilor, fără să-și dea seama că tocmai a trimis date personale către un serviciu extern.
Un profesor pregătește în zece minute exerciții diferențiate pentru trei niveluri de elevi și se întreabă dacă are voie să spună asta în cancelarie.
Aceste situații nu mai sunt excepții. Sunt parte din viața obișnuită a școlii — și niciuna nu se rezolvă printr-o interdicție lipită pe ușa laboratorului.
Ce ne spun datele
Cifrele confirmă ceea ce vedem deja. Potrivit rezultatelor TALIS 2024, 45,8% dintre profesorii români au folosit instrumente de inteligență artificială în activitatea profesională. Un sondaj World Vision România din februarie 2026, realizat pe 604 adolescenți, arată că 99% folosesc astfel de aplicații cel puțin ocazional, iar 62% le folosesc la teme. Eșantionul nu este reprezentativ pentru toți elevii din țară, dar semnalul e greu de ignorat.
Mai important este însă alt rezultat. Peste jumătate dintre adolescenții chestionați spun că profesorii vorbesc rar sau deloc despre AI la clasă. Aproape un sfert afirmă că nu au primit nicio îndrumare despre folosirea în siguranță — nici la școală, nici acasă.
Și totuși, elevii nu cer libertate totală: 57% spun că vor AI permis în școală, cu reguli clare. Așteaptă ca cineva să le scrie. Dacă nu o facem noi, și le scriu singuri, fiecare pentru el, fără să afle nimeni.
Ce avem de făcut
Există deja proiecte, cursuri și ghiduri bune realizate de universități și de organizații educaționale din România.
Trebuie să transformăm informațiile generale în câteva reguli pe care profesorii, elevii și părinții să le înțeleagă la fel.
Pentru că altfel fiecare dintre noi își face propria regulă. Iar când regulile diferă de la o clasă la alta, elevii nu mai știu unde se termină ajutorul și unde începe frauda. Cel mai des nu e rea-voință. E confuzie.
Primul pas: o regulă de o pagină, nu un regulament interminabil
O pagină bine scrisă și discutată cu oamenii e mai utilă decât un document de zece pagini pe care nu îl citește nimeni.
Procedura trebuie să răspundă simplu la câteva întrebări:
- Pentru ce activități pot folosi elevii AI?
- Când trebuie să declare că au folosit-o?
- În ce evaluări este complet interzisă?
- Ce date nu pot fi introduse în aplicații?
- Ce instrumente sunt acceptate de școală?
- Cui îi este raportat un incident?
- Cum se verifică o lucrare suspectă, fără acuzații bazate doar pe un detector automat?
Dacă procedura introduce abateri și sancțiuni, acestea trebuie corelate cu regulamentul de organizare și funcționare al școlii și cu Statutul elevului. Procedura poate spune ce așteptăm de la fiecare.
Să spunem concret ce este permis
O regulă care conține numai interdicții împinge utilizarea în clandestinitate. Elevii vor continua să folosească instrumentele, doar că nu ne vor mai spune.
Putem permite AI pentru explicații suplimentare, întrebări de recapitulare, organizarea ideilor, exerciții de antrenament, verificarea orientativă a unui program sau compararea mai multor variante de rezolvare. Decidem, pentru fiecare sarcină, dacă folosirea e permisă și în ce limite.
Pentru teme, proiecte și portofolii, e util ca elevul să adauge o declarație scurtă:
Am folosit instrumentul __________ pentru __________. Am verificat informațiile și pot explica forma finală a lucrării.
Trei rânduri care schimbă tot climatul: elevul nu mai are motiv să ascundă, iar noi vedem ce se întâmplă de fapt în clasă.
La lucrările scrise, testele sumative, simulări și examene, regula trebuie să fie la fel de limpede: folosirea unui instrument AI fără autorizare este interzisă.
Iar noi avem, la rândul nostru, o obligație. Orice material generat trebuie verificat înainte de a ajunge la elevi. Un text convingător poate conține informații inventate, referințe bibliografice inexistente sau exemple greșite. Responsabilitatea pentru ce folosim la clasă rămâne a noastră.
Să schimbăm sarcina, nu să pornim o vânătoare de texte „suspecte”
Detectoarele de conținut generat automat nu pot stabili cu certitudine cine a scris o lucrare. Un studiu publicat în revista Patterns a arătat că peste jumătate din eseurile scrise de vorbitori non-nativi de engleză sunt clasificate greșit ca fiind generate de AI. Un detector nu ar trebui folosit niciodată ca probă unică pentru sancționarea unui elev.
O acuzație greșită de fraudă poate produce mult mai multe daune decât o temă copiată.
Soluția care funcționează e alta: schimbăm sarcina, astfel încât rezultatul să nu poată fi produs de un instrument care n-a fost în clasă cu noi.
Unsprezece reformulări, gata de folosit
| Sarcină vulnerabilă | Sarcină reproiectată |
|---|---|
| „Scrie un eseu despre romanul X.” | „Alege trei fragmente din roman și argumentează, în fața clasei, de ce anume acelea susțin teza ta.” |
| „Rezolvă problemele 1–10.” | „Rezolvă problemele 1–5 și scrie, pentru două dintre ele, unde te-ai blocat prima dată și cum ai ieșit.” |
| „Prezintă cauzele Primului Război Mondial.” | „Compară două manuale sau două surse pe aceeași cauză și explică unde nu sunt de acord.” |
| „Fă un referat despre poluare.” | „Măsoară ceva în localitatea ta timp de o săptămână și construiește referatul pe datele tale.” |
| „Traduce textul.” | „Traduce textul. La oră comparăm împreună cu o traducere generată automat, proiectată de profesor, și fiecare marchează trei locuri unde nu e de acord cu ea, cu motive.” |
| „Scrie un program care sortează un vector.” | „Scrie programul, apoi explică oral ce se întâmplă dacă vectorul e deja sortat.” |
| „Descrie fotosinteza.” | „Proiectează un experiment prin care ai putea demonstra fotosinteza cu materialele din laboratorul nostru.” |
| „Redactează un plan de afaceri.” | „Redactează planul, apoi apără-l cinci minute la trei întrebări puse de colegi.” |
| „Scrie o funcție de căutare binară.” | „Mai jos ai o implementare de căutare binară care conține o eroare. Găsește-o, scrie testul care o demonstrează și explică pentru ce dimensiune a vectorului apare prima dată.” (Codul îl dă profesorul — poate fi chiar unul generat cu AI.) |
| „Realizează o prezentare despre rețelele de calculatoare.” | „Realizează prezentarea despre rețeaua din laboratorul nostru: câte calculatoare, cum sunt legate, unde e routerul, ce s-ar întâmpla dacă pică switch-ul. Cu fotografii făcute de tine, nu imagini de pe internet.” |
| „Realizează o bază de date pentru o școală.” | „Întreabă un coleg cum se ține evidența la cercul sau clubul din care face parte, apoi proiectează baza de date pentru situația lui reală. Predai cele cinci întrebări și răspunsurile, împreună cu schema.” |
Dacă privim coloana din dreapta, observăm că patru elemente revin mereu:
- legătura cu ceea ce s-a făcut efectiv la clasă;
- versiuni intermediare ale lucrării;
- explicarea modului de lucru;
- o scurtă susținere orală sau practică.
Sunt aceleași lucruri care făceau o evaluare bună și înainte de apariția AI. Vestea bună a acestei liste e că nu construim un sistem de apărare împotriva tehnologiei. Revenim la o pedagogie pe care o știam deja.
Scopul nu e să prindem elevul, ci să vedem dacă a înțeles. O lucrare perfectă pe care elevul nu o poate explica valorează mai puțin decât una imperfectă, dar construită și apărată de el.
Să protejăm datele elevilor
Numele elevilor, notele, situațiile medicale, problemele familiale, fotografiile, documentele de identitate și lucrările neanonimizate nu se încarcă în conturi personale sau în aplicații publice.
Facem distincția care contează: între platformele instituționale, administrate prin conturile școlii, cu contract și cu acord de prelucrare a datelor, și aplicațiile deschise de fiecare pe cont propriu, unde școala nu are niciun control. Prima categorie o putem folosi, în limitele scopului școlar. A doua, nu, atunci când e vorba de datele elevilor.
Practic, ar trebui:
- să stabilim lista instrumentelor acceptate;
- să verificăm limitele de vârstă și condițiile de creare a conturilor;
- să actualizăm evidența prelucrărilor de date;
- să transmitem părinților o informare clară, fără limbaj juridic inutil.
Să stabilim și ce nu vom face
Unele limite nu se negociază.
Nu lăsăm o aplicație să decidă singură nota, sancțiunea, orientarea școlară sau accesul unui elev la o oportunitate educațională. Un sistem automat poate oferi sugestii; decizia care afectează parcursul unui copil se ia și se asumă de oameni.
Sistemele de recunoaștere a emoțiilor în instituțiile de învățământ sunt interzise prin Regulamentul european privind inteligența artificială, din 2 februarie 2025. Dacă ni se propune o soluție care promite să măsoare atenția sau starea elevului prin analiza feței, o refuzăm — și avem temei legal pentru asta.
La fel de ferm tratăm imaginile false, vocile clonate, conturile care imită o persoană reală și materialele create pentru a umili sau compromite un elev ori un profesor. Nu sunt „glume cu tehnologia”. Sunt incidente care cer intervenție imediată și sprijin pentru cel vizat.
Avem nevoie de exercițiu
O formare utilă poate dura patru ore.
În prima oră încercăm instrumentele. În a doua, căutăm erori și verificăm surse — momentul în care se vede cel mai bine unde greșește aplicația. În a treia, ne refacem o temă sau o evaluare de la disciplina noastră, cu tabelul de mai sus în față. În ultima, fiecare pregătește un material pe care îl va folosi efectiv la clasă.
Diferența dintre o formare care schimbă ceva și una care nu schimbă nimic e ce rămâne în mână la final: o adeverință sau cincisprezece materiale utilizabile luni.
Iar discuția trebuie dusă și la clasă. Elevii au nevoie să vadă cum se verifică o sursă, cum poate o aplicație să inventeze un răspuns și de ce nu trebuie să dea date personale. O oră de dirigenție cu exemple reale face mai mult decât orice interdicție afișată.
Ce rămâne
Așa poate începe schimbarea: cu o conversație sinceră, o regulă scurtă și câteva activități făcute împreună. Nu e nevoie să devenim toți specialiști. E nevoie ca toată lumea din școală să știe același lucru: tehnologia poate sprijini învățarea, dar nu poate înlocui gândirea, munca personală și răspunderea fiecăruia.
Regulile vor trebui revăzute pe măsură ce apar instrumente și situații noi. O procedură bună nu e un document închis într-un dosar, ci o înțelegere vie între profesori, elevi și părinți.
Nu mai e realist să ne întrebăm dacă inteligența artificială va intra în școală. Este deja acolo. Întrebarea serioasă e dacă o lăsăm să se răspândească fără repere sau hotărâm, cu calm, cum poate fi folosită fără să înlocuiască munca, judecata și responsabilitatea oamenilor.
Surse
- Rezultatele TALIS 2024 — nota de țară pentru România — OCDE și Ministerul Educației.
- Sondaj World Vision România privind adolescenții și inteligența artificială — februarie 2026.
- Liang et al., „GPT detectors are biased against non-native English writers” — Patterns, 2023.
- Art. 5 din Regulamentul european privind inteligența artificială — practici interzise, inclusiv recunoașterea emoțiilor în instituțiile de învățământ.
- Ghid de utilizare a Inteligenței Artificiale în educație — Asociația Edu Apps, UBB, UAIC, Universitatea din București, Institutul de Științe ale Educației. Gratuit.
- Ghid AI pentru educație — ghid practic pentru școlile din România — ICDL România. Gratuit.
Materialele discutate în articol sunt publicate în zona RED, sub licență CC BY-SA 4.0.
Deschide zona RED